Angajarea persoanelor cu handicap este reglementata atat de prevederile Codului muncii, cat si de legea 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Astfel, verificarea aptitudinilor profesionale la incadrarea persoanelor cu handicap se realizeaza exclusiv printr-o perioada de proba de maximum 30 de zile calendaristice, potrivit art. 31, alineatul 2 din Codul muncii. In acelasi timp, persoanele cu handicap beneficiaza de o perioada de proba la angajare, platita, de cel putin 45 de zile lucratoare, conform art. 83, litera d) din legea 448/2006 actualizata.
In acest caz, legea speciala prevaleaza. Deci angajatorii care incadreaza in munca persoane cu handicap au obligatia de a constitui o perioada de proba la angajare de 45 de zile lucratoare.
Nevazatorii si alte persoane cu handicap beneficiaza de un concediu de odihna suplimentar de cel putin 3 zile lucratoare, dupa cum se specifica in art. 147 din Codul muncii.
Salariatul cu handicap este scutit de la plata impozitului pe venituri din salarii si indemnizatii de natura salariala, conform art. 26 din legea 448/2006 actualizata.
Incadrarea in munca a persoanelor cu handicap se poate face conform pregatirii lor profesionale si capacitatii de munca, atestate prin certificatul de incadrare in grad de handicap, emis de comisiile de evaluare de la nivel judetean sau al sectoarelor municipiului Bucuresti, potrivit art. 78 din legea 448/2006 actualizata.
Formele in care se poate realiza angajarea persoanei cu handicap sunt:
a) pe piata libera a muncii;
b) la domiciliu;
c) in forme protejate.
Alte drepturi specifice ale persoanelor cu handicap incadrate cu contract individual de munca, asa cum sunt definite de art. 83 din legea 448/2006:
a) cursuri de formare profesionala;
b) adaptare rezonabila la locul de munca;
c) consiliere in perioada prealabila angajarii si pe parcursul angajarii, precum si in perioada de proba, din partea unui consilier specializat in medierea muncii;
d) o perioada de proba la angajare, platita, de cel putin 45 de zile lucratoare;
e) un preaviz platit, de minimum 30 de zile lucratoare, acordat la desfacerea contractului individual de munca din initiativa angajatorului pentru motive neimputabile acestuia;
f) posibilitatea de a lucra mai putin de 8 ore pe zi, in conditiile legii, in cazul in care beneficiaza de recomandarea comisiei de evaluare in acest sens;
g) scutirea de plata impozitului pe salariu.
In cazul cursurilor de formare profesionala si a consilierii in perioada prealabila angajarii, precum si in perioada de proba, finantarea se suporta din bugetul asigurarilor pentru somaj, in conditiile legii.
Companiile care angajeaza persoane cu handicap beneficiaza de anumite drepturi, potrivit art. 84 din legea privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap:
a) deducerea, la calculul profitului impozabil, a sumelor aferente adaptarii locurilor de munca protejate si achizitionarii utilajelor si echipamentelor utilizate in procesul de productie de catre persoana cu handicap;
b) deducerea, la calculul profitului impozabil, a cheltuielilor cu transportul persoanelor cu handicap de la domiciliu la locul de munca, precum si a cheltuielilor cu transportul materiilor prime si al produselor finite la si de la domiciliul persoanei cu handicap, angajata pentru munca la domiciliu;
c) decontarea din bugetul asigurarilor pentru somaj a cheltuielilor specifice de pregatire, formare si orientare profesionala si de incadrare in munca a persoanelor cu handicap;
d) o subventie de la stat, in conditiile prevazute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu modificarile si completarile ulterioare.
Subventia de la stat se refera la sume care depind de nivelul de invatamant al absolventilor angajati din randul persoanelor cu handicap.
Nota legislativa (art. 80 din Legea 76/2002 actualizata) (1) Angajatorii care incadreaza in munca, pe durata nedeterminata, absolventi ai unor institutii de invatamant primesc lunar, pe o perioada de 12 luni, pentru fiecare absolvent incadrat: a) o suma egala cu valoarea indicatorului social de referinta in vigoare la data incadrarii in munca, pentru absolventii ciclului inferior al liceului sau ai scolilor de arte si meserii; b) o suma egala cu de 1,2 ori valoarea indicatorului social de referinta, in vigoare la data incadrarii in munca, pentru absolventii de invatamant secundar superior sau invatamant postliceal; c) o suma egala cu de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referinta, in vigoare la data incadrarii in munca, pentru absolventii de invatamant superior. (2) Angajatorii care incadreaza in munca pe durata nedeterminata absolventi din randul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, sumele prevazute la alin. (1) pe o perioada de 18 luni. (3) Nu beneficiaza de prevederile alin. (1) si (2) angajatorii care au obligatia, potrivit legii, de a incadra in munca absolventi ai institutiilor de invatamant, pentru absolventii din aceasta categorie. |
Angajatorii au obligatia de a mentine raporturile de munca sau de serviciu ale acestora cel putin 3 ani de la data incheierii acestora. In perioada celor 3 ani, absolventii pot urma o forma de pregatire profesionala, organizata de catre angajator, in conditiile legii. Cheltuielile necesare pentru pregatirea profesionala vor fi suportate, la cererea angajatorilor, din bugetul asigurarilor pentru somaj.
Te-ar mai putea interesa si:
Procedura legala in cazul modificarii formei de salarizare
Contract de munca cu timp partial. Prevederi specifice
Concediul de odihna: informatii practice pentru angajatori