Prima pagină » Blog » Our Smart Trends & Insights » Când poate angajatorul să aplice o sancțiune disciplinară salariatului? Explicații pe înțelesul tuturor
În orice organizație, indiferent de mărimea sau de domeniul în care activează, pot apărea situații care perturbă buna desfășurare a activității. De la întârzieri repetate, lipsă de comunicare, nerespectarea procedurilor interne sau absențe nemotivate, până la comportamente care afectează direct echipa sau rezultatele de business, toate acestea sunt realități cu care angajatorii și departamentele de HR se confruntă în mod constant. Chiar dacă unele situații pot părea minore la început, ele au un impact direct asupra eficienței, a moralului și a climatului organizațional, iar ignorarea lor poate genera tensiuni sau dezechilibre pe termen lung.
În acest context, sancțiunile disciplinare nu trebuie privite ca instrumente punitive, ci ca măsuri de corecție și de prevenție. Scopul lor este de a restabili ordinea, de a descuraja repetarea unor comportamente neconforme și de a menține un mediu de lucru corect și profesionist pentru toți salariații. Ele funcționează ca un mecanism prin care angajatorul transmite așteptările clare privind conduita la locul de muncă și modul în care trebuie respectate normele interne, legislația muncii și obligațiile contractuale.
În ce situații poate angajatorul aplica o sancțiune disciplinară
În orice organizație pot apărea situații în care un salariat încalcă normele interne, legislația muncii sau obligațiile asumate prin contract. Aplicarea unei măsuri disciplinare trebuie însă făcută cu responsabilitate, doar după analizarea contextului și a consecințelor faptei.
În astfel de cazuri, angajatorul are prerogativa disciplinară și poate aplica sancțiuni disciplinare atunci când constată că a avut loc una dintre abaterile disciplinare prevăzute în legislație sau în regulamentul intern.
Ce este abaterea disciplinară și cum se definește legal
Codul Muncii definește abaterea disciplinară ca fiind o faptă în legătură cu munca, care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta încalcă:
- normele legale aplicabile,
- regulamentul intern,
- contractul individual de muncă,
- contractul colectiv de muncă,
- ordinele sau dispozițiile legale ale superiorilor ierarhici.
Acest tip de încălcare justifică aplicarea uneia dintre sancțiunile disciplinare prevăzute de lege, dacă fapta are un impact asupra activității și disciplinei în muncă.
Exemple de abateri disciplinare frecvente în practică
În activitatea curentă, cele mai întâlnite sancțiunile disciplinare sunt:
- întârzierea repetată la program,
- neîndeplinirea sarcinilor de serviciu,
- lipsa nejustificată de la locul de muncă,
- comportament necorespunzător față de colegi sau clienți,
- nerespectarea procedurilor de securitate și sănătate în muncă,
- folosirea neautorizată a resurselor companiei,
- refuzul de a executa sarcini trasate de superiori.
Lista nu este limitativă – orice acțiune care afectează activitatea sau regulile interne poate reprezenta o sancțiune disciplinară.
Când este justificată aplicarea unei sancțiuni disciplinare
Aplicarea unei sancțiuni disciplinare trebuie să fie:
- proporțională cu gravitatea abaterii,
- precedată de o analiză obiectivă,
- bazată pe probe și pe o cercetare disciplinară* corect desfășurată.
Angajatorul nu poate aplica măsuri excesive sau nemotivate, iar fiecare sancțiune trebuie să fie justificată prin comportamentul salariatului și consecințele acestuia asupra organizației.
*Cercetarea disciplinară este etapa obligatorie, prevăzută de Codul Muncii, prin care angajatorul analizează fapta presupus a fi o abatere disciplinară înainte de a aplica o sancțiune (cu excepția avertismentului scris). În timpul acesteia, salariatul este convocat în scris, are dreptul să își prezinte apărarea, să aducă probe și să fie asistat de un reprezentant sindical sau de un consultant în legislația muncii. Scopul cercetării disciplinare este de a clarifica situația, de a evalua obiectiv circumstanțele și de a asigura o decizie corectă și fundamentată.
Cum se aplică o sancțiune disciplinară unui salariat
Aplicarea unei sancțiuni disciplinare este un proces formal, reglementat strict de Codul Muncii. Indiferent de gravitatea faptei, angajatorul trebuie să urmeze procedura legală pentru a evita contestarea măsurii în instanță.
Ce sancțiuni disciplinare poate aplica angajatorul
Conform legislației, angajatorul poate aplica următoarele sancțiuni disciplinare:
- avertismentul scris
- retrogradarea din funcție, pentru maximum 60 de zile
- reducerea salariului de bază cu 5–10% pentru 1–3 luni
- reducerea salariului de bază și/sau a indemnizației de conducere pentru 1–3 luni
- desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă
Atenție: pentru aceeași abatere disciplinară poate fi aplicată o singură sancțiune.
De asemenea, sancțiunea se radiază automat după 12 luni dacă salariatul nu primește o nouă sancțiune în acest interval.
Pașii înainte de aplicarea sancțiunii disciplinare
Cu excepția cazului în care angajatorul optează pentru avertismentul scris, orice altă sancțiune presupune în mod obligatoriu efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
Aceasta implică:
- Desemnarea unei persoane sau a unei comisii care realizează cercetarea.
- Convocarea scrisă a salariatului, cu menționarea obiectului, datei, orei și locului întrevederii.
- Dreptul salariatului de a formula apărări și de a oferi probe.
- Dreptul de a fi asistat de un consultant extern în legislația muncii sau de un reprezentant sindical.
Neprezentarea nejustificată a angajatului la convocare permite continuarea procedurii și aplicarea unei sancțiuni disciplinare fără parcurgerea cercetării disciplinare.
Ce trebuie să conțină decizia de sancționare disciplinară
Decizia de aplicare a unei sancțiuni disciplinare trebuie emisă în cel mult:
- 30 de zile de la data la care angajatorul a aflat despre faptă,
dar nu mai târziu de - 6 luni de la săvârșirea abaterii disciplinare.
Documentul trebuie să includă obligatoriu:
- descrierea completă a faptei,
- regulile încălcate,
- motivarea respingerii apărărilor salariatului,
- temeiul legal al sancțiunii disciplinare,
- termenul de contestare,
- instanța competentă.
Decizia se comunică în maximum 5 zile lucrătoare și își produce efectele la data comunicării.
Aplicarea sancțiunilor disciplinare este un proces ce necesită rigoare, documentare și respectarea procedurilor legale. O abordare corectă protejează atât angajatorul, cât și echipa, contribuind la menținerea unui climat sănătos și profesionist.
Pentru o gestionare eficientă a proceselor de personal, companiile pot beneficia de servicii specializate:
Dacă ai nevoie de suport în implementarea procedurilor interne sau în gestionarea relațiilor de muncă, Smartree îți poate oferi expertiză și soluții adaptate organizației tale.
Noi suntem Smartree, lideri în outsourcing și servicii de administrare a personalului, activi de 25 de ani pe piața HR din România. Venim cu soluții inovatoare, strategice și automatizate pentru provocările din zona ta de HR. Pe lângă specialiști payroll și HR, consultanți legislativi și creatori ai platformei MyStaff, ne dorim mai presus de toate să îți fim un partener de încredere. Contactează-ne pentru o discuție!


